Programul Operaţional Comun Bazinul Mării Negre 2014-2020

BSB27-MONITOX

Rețea de cooperare interdisciplinară în Bazinul Mării Negre pentru monitorizarea comună durabilă a migrației compușilor toxici în mediu, evaluarea îmbunătățită a stării ecologice și a impactului substanțelor dăunătoare asupra sănătății umane, și prevenirea expunerii populației”

Proiectul ,,Rețea de cooperare interdisciplinară în Bazinul Mării Negre pentru monitorizarea comună durabilă a migrației compușilor toxici în mediu, evaluarea îmbunătățită a stării ecologice și a impactului substanțelor dăunătoare asupra sănătății umane, și prevenirea expunerii populației – MONITOX”, face parte din Programul Operaţional Comun Bazinul Mării Negre 2014-2020 și este finanțat de Uniunea Europeană prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate (ENI) – Cooperare transfrontalieră (CBC), având ca autoritate contractantă: Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, România.

Valoarea totală a proiectului este de 952.583,55 EUR, iar contribuția UE este de 92%, respectiv 876.576,85 EUR.

Durata totală de desfășurare a proiectului este de 30 luni, începând din 20.09.2018 și terminându-se pe data de 19.03.2021.

Partenerii implicați în proiect sunt: Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați; România – Lider Partener, Institutul de Zoologie, Chișinău, Republica Moldova, Eastern Macedonia and Thrace Institute of Technology, Kavala, Greece, Institutul de Geologie și Seismologie, Chișinău, Republica Moldova, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării, Tulcea, România

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă întărirea cooperării regionale transfrontaliere pentru îmbunătățirea monitorizării în comun a poluării mediului înconjurător cu substanțe toxice și o mai bună partajare a metodologiei de analiză, a datelor și a informațiilor privind starea ecologică și impactul substanțelor nocive asupra sănătății umane.

Acesta este în conformitate cu obiectivul specific 2.1. al programului și implică:

  1. construirea unei rețele puternice de laboratoare analitice și experți în BSB pentru elaborarea unui sistem comun de monitorizare ecotoxicologică care să sprijine programele regionale de protecție și gestionare durabilă a mediului;
  2. crearea unei platforme științifice cu informații armonizate privind toxicanții în sol, apă, sedimente și biotă în zonele riverane, deltaice și maritime partajate și impactul lor potențial asupra ecosistemelor și a oamenilor.

Obiectivele specifice ale proiectului sunt:

  • integrarea expertizei multidisciplinare de înalt nivel și a capacităților de cercetare ale instituțiilor partenere pentru evaluarea holistică a impactului transfrontalier al substanțelor chimice periculoase asupra ecosistemelor Bazinului Mării Negre prin metode armonizate;
  • îmbunătățirea cunoștințelor tehnice și diversificarea competențelor specialiștilor și tinerilor cercetători pentru monitorizarea comună a substanțelor chimice toxice în mediu în Bazinul Mării Negre prin practici inovatoare și instrumente moderne;
  • creșterea gradului de conștientizare a populației în zonele Bazinului Mării Negre privind problemele de mediu legate de răspândirea toxicanților, prin educație și schimb de informații științifice și cunoștințe inovatoare privind efectele poluanților anorganici, organici și radioactivi asupra sănătății.

Rezultatele proiectului sunt următoarele:

  1. parteneriat transfrontalier întărit în Bazinul Mării Negre (BSB), prin crearea unei rețelei de monitorizare interdisciplinară a substanțelor toxice – MONITOX – bazată pe legislația UE în domeniul mediului;
  2. sistem regional inovativ de monitorizare a substanțelor toxice din diferite compartimente de mediu din cadrul BSB, bazat pe noi indicatori ecotoxicologici, prin dezvoltarea unei abordări științifice comune și a unor proceduri armonizate de analiză a claselor de poluanți toxici și emergenți și de investigații ecotoxicologice;
  3. evaluarea îmbunătățită a stării ecologice a regiunilor țintă din BSB pe baza noilor date științifice achiziționate și a celor disponibile privind substanțele toxice;
  4. cunoștințe și expertiză sporite legate de cercetarea și monitorizarea compușilor toxici în mediu, care vor fi aplicate în procesul de formare a specialiștilor și cercetătorilor din domeniu și a viitorilor specialiști din regiune;
  5. îmbunătățirea disponibilității publice a informațiilor științifice de mediu în BSB și conștientizarea mai puternică a diferitelor categorii de populație cu privire la efectele poluanților toxici asupra mediului înconjurător.

Universitatea „Dunărea de Jos”

Last Update: 23-12-2021

Top
We use cookies to improve our website and your experience when using it. Cookies used for the essential operation of this site have already been set.